duminică, 26 octombrie 2014

Îngheţul dinlăuntru. Extras



T: Cum te simţi?
A: Nu simt nimic, mai bine zis nu pot să exprim nimic. Deşi ştiu şi simt că sunt atât de multe dedesubt. Multă durere acută, veche. Multe lacrimi. Mi-e atât de teamă că... nimeni nu mă iubeşte, că sunt total singură şi.... nimănui nu-i pasă de mine...
T: Nu te-a iubit nimeni niciodată? Nu ţi-a arătat nimeni că-i pasă de tine?
A: Ba da. Dar nu mi s-a părut că merit, că e ceva normal. Mai degrabă ceva trecător, aşa că nu are sens să o iau prea în serios...
T: S-a întâmplat asta vreodată?
A: Nu. Cred că eu m-am retras de fiecare dată, din teama de a nu simţi dezamăgirea respingerii sau a refuzului. Nu am căutat niciodată să primesc atenţie, iubire, înţelegere aşa cum am nevoie de ele. Mi-am ţinut mereu cuvintele în mine şi am suferit că nu primesc aşa cum am nevoie. Apoi m-am răcit şi mi-am spus că nici nu e important...
T: Tu cum ai reacţiona dacă cineva ţi-ar spune explicit ce are nevoie de la tine?
A: Aş fi mai mult decât bucuroasă să mă ghideze înspre propria sa fericire. Eu nu ştiu acel drum, care este doar al său însuşi.
T: Cu partenerul tău ai făcut asta? Adică i-ai cerut ce ai nevoie?
A: Un pic, la început.
T: Şi ce s-a întâmplat?
A: A ascultat, a încercat să ţină cont... Probabil în acord cu ceea ce era dispus să ofere.
T: Şi tu ce ai făcut?
A: Am căutat să mă adaptez... Însă cred că m-am întristat, m-am detaşat şi nu am mai cerut nimic. M-am închis în mine. M-am comportat ca şi cum totul ar fi fost ok, dar mă minţeam singură. Am început să dezvolt ostilitate şi frică.
T: Ai conştientizat că asta se întâmplă?
A: Da, dar am perseverat. În loc să-i spun ce se întâmplă cu mine... Mi-a fost teamă să mai încerc. Ştiam răspunsul. S-a produs o ruptură în mine, pe care la un moment dat nu am mai putut-o controla...
T: Şi apoi?
A: Nimic, nemişcarea s-a transferat şi în exterior. Nu am mai simţit nimic nici dinspre mine, nici dinspre el, dinspre nimeni. Nu mai simt emoţiile, nici pe ale mele, nici pe ale altcuiva.
T: Un mecanism de apărare... Cum îl resimţi?
A: Ciudat, amestecat. Ştiu că sub gheaţă e multă viaţă, dar mi-e atât de teamă de ea încât îngheţ şi mai mult... Deşi nu asta vreau.
T: Dar ce anume?
A: Să fac faţă la ce este dedesubt... Dar nu ştiu dacă pot.
T: Singură, probabil că ar fi mult prea copleşitor.
A: Singură...cum altfel?
T: Ai uitat? Tu vrei sau crezi că trebuie să treci de una singură prin asta.
A: Nu vreau să deranjez pe nimeni cu problemele mele.
T: Îţi dai seama că tu îi respingi pe cei din jur?
A: Le fac un bine, crede-mă. De ce ar vrea cineva să fie părtaş la suferinţa mea, la nebunia mea?
T: Cum te-ai simţi dacă cineva foarte drag ţie ţi-ar spune: „Uite, am nişte probleme. Nu vreau să te deranjez cu ele, aşa că o perioadă o să dispar până le rezolv. Ne vedem după, dacă e să fie.”
A: M-aş simţi respinsă şi subapreciată. Ca şi cum nu aş fi capabilă să ofer o vorbă bună, un sprijin. Ca şi cum sunt acolo just for fun.
T: Exact. Problemele tale, perioadele tale grele nu sunt doar ale tale, sunt şi ale celor dragi din jurul tău. De ce stabileşti tu în numele lor când să fie prezenţi şi când nu?
A: Dar nu m-ar respinge dacă le-aş cere ajutorul?
T: Nu, de aceea se numesc cei dragi din jurul tău. O relaţie de prietenie, de iubire, încorporează şi vulnerabilităţile celor implicaţi, le protejează, le alină, le vindecă.
A: Nu cred că am trăit asta vreodată. Sau nu ştiu, nu mai ştiu...
T: Ori poate te-ai retras înainte de a încerca să ceri, înainte de a risca să primeşti ceea ce ceri.
A: De unde îmi vine asta? Aşa mă stiu dintotdeauna.
T: De demult, de când nu ştiai ce nevoi şi dorinţe aveai şi prin natura vârstei ţi-au fost stabilite de membrii familiei, aşa cum au considerat de cuviinţă. Acum lucrurile s-au schimbat. Ai capacitatea de a stabili tu pentru tine ce nevoi şi dorinţe ai, la fel cum ai dreptul şi responsabilitatea faţă de tine să le ceri de la cei care ţin la tine şi vor să-ţi fie alături.
A: Am senzaţia că ar cădea cerul pe mine dacă aş face asta...
T: Din nou, o temere veche de copil al cărui bine depinde integral de disponibilitatea adulţilor.
A: Aşa mă simt...
T: Dar nu eşti aşa, sau nu mai eşti doar aşa acum. Dispui în prezent de puterea de a-ţi acorda permisiunea de a avei propriile tale nevoi, stabilite de tine şi nu de alţii. Nu mai eşti un copil care trebuie să se supună şi adapteze. Ai multe de oferit şi de cerut. Nu e nimic nefiresc în a fi viu şi diferit de celălalt în ceea ce priveşte ce îţi face bine şi ce nu. Redă viaţa relaţiilor din existenţa ta. Dacă le îngheţi din când în când, nu le protejezi, dimpotrivă. Le răpeşti funcţia esenţială, aceea de a-ţi aduce învăţare, creştere, iubire.
A: Dar nu voi rămâne singură?
T: Mai singură decât te însingurezi tu? Nu. Când întinzi mâna spre celălalt, singurătatea dispare. Există o altă mână, cu propriile sale emoţii, care aşteaptă să te cuprindă. Doar întinde-o pe a ta şi gheaţa se va topi la atingerea caldă a degetelor...

duminică, 19 octombrie 2014

Despre neîncredere. Extras



T: Eşti tot timpul în gardă...ca şi cum mereu, cineva te poate ataca.
P: Te iei de mine acum?
T: De ce aş face asta?
P: Pentru că eşti un om rău, al răului. Te urăsc!
T: Ce crezi că aş vrea să-ţi fac?
P: Să mă distrugi într-una, pentru eternitate. Să mă chinui veşnic.
T: Eu nu doresc asta. Vreau să te cunosc, să te ajut.
P: Aşa spui tu. Dar minţi. Toţi sunteţi la fel. Răi.
T: Îţi este teamă. Nu ai fost mereu aşa. Îţi aminteşti de tine când simţeai iubire şi încredere?
P: Prostii...
T: Crezi că te-ai înrăit, dar nu-i aşa. Ti-e teamă de bunătatea ta, de faptul că ţi-ar aduce vulnerabilitate din nou.
P: Exact, vezi că ştii? Când sunt bun, sunt prea bun şi ajung să sufăr.
T: Prea bun?
P: Da, dau totul din mine, până la ultima picătură.
T: Asta nu înseamnă să fii prea bun, înseamnă autosacrificiu.
P: Adică iubire.
T: Nu, iubirea nu e autosacrificiu, ci dăruire responsabilă şi conştientă.
P: Vorbeşti numai prostii. Ce ştii tu? Vindecă-mă dacă poţi!
T: Pot, dacă crezi în mine cu discernământ propriu.
P: N-am aşa ceva. Ori cred, ori nu cred.
T: Ştiu că simţi furie. Şi mai ştiu că în spatele furiei tale există o frică şi o durere imense. Tu crezi că dacă mă provoci suficient de mult, îţi voi face rău în cele din urmă. Ţi-am spus şi îţi repet, nu sunt aici pentru a te răni, oricât de mult te-ai strădui.
P: Bine, te cred. Am baut ceva înainte să vin şi mă simt într-o dispoziţe tolerantă acum.
T: Ăsta e efectul alcoolului asupra ta?
P: Da, mă face mai tolerant. Aşa pot să te suport.
T: Înseamnă că vrei să o faci.
P: Cum spui tu.
T: Nu ai nevoie de alcool pentru asta.
P: Ba da. Atfel te urăsc şi te atac.
T: Nu, nu poţi. Tot pe tine te ataci.
P: Şi dacă te distrug?
T: Tot pe tine te distrugi, sau încerci să o faci. Nu ai puterea de a-mi face rău. Tu vrei să-ţi faci rău prin mine.
P: Şi vrei să o faci, te rog?
T: Nu sunt aici pentru asta.
P: Dar aşa aş simţi şi eu ceva...
T: Te pot iubi altfel.
P: Nu există altfel, nu cunosc altfel.
T: Ba da, ştii şi poţi. Atunci când nu eşti atent, tu însuţi iubeşti altfel. Sunt oameni care se simt iubiţi de tine.
P: Nu-i cunosc.
T: Alegi să nu-i vezi.
P: Nu înţelegi că nu există?
T: Nu înţelegi că dacă le negi existenţa, nu înseamnă că nu există?
P: Nu înţelegi că pe drumul tău mă aşteaptă moartea cea mai cumplită?
T: Înţeleg că aceasta este experienţa ta, trăită odată de tine, în acest fel. Lumea ta nu este lumea întreagă. Tu nu-ţi doreşti cu adevărat să fii în această lume limitată.
P: Nu am de ales.
T: Ai ales deja odată. Ce-ar fi acum să alegi altfel?
P: Nu vreau asta. Imi place aici.
T: Dacă ţi-ar place aici, nu ai vorbi cu mine acum.
P: Va fi rău...
T: Vor fi alte alegeri, alte drumuri, alte trăiri, alte experienţe. Te vei regăsi pe tine, cel uitat şi care te aşteaptă să continuaţi împreună.
P: Ce să continuăm împreună? Acelaşi coşmar?
T: Uită-te cu atenţie înăuntru...Acelaşi vis, acelaşi surâs, aceeaşi bucurie de a fi liber să alegi fericirea în această lume.
P: Înseamnă că răul există?
T: Doar dacă alegi să îl vezi astfel.
P: Păi cum altfel aş putea să-l văd?
T: Chiar aşa! Cum altfel?
P: Ei, asta-i! Că doar n-o să mă apuc acuma să văd răul ca pe ceva bun!
T: Dar ca pe ceva mare, grandios şi copleşitor?
P: Nu, nu chiar... ca pe ceva care-mi place, ca pe un vechi amic pe care-l detest dar n-am altul.
T: :))))
P: Ti se pare amuzant?
T: Da...Se pare că nici tu nu crezi în realitatea asta. Şi nici în ceea ce poate să facă de fapt. Asta e bine...Ai făcut deja câţiva paşi fără să îţi propui asta.
P:....
T:....
T: Ştii că deja se întâmplă?
P:....
T: Viaţa din tine găseşte o cale. Mereu o face. E aliatul tău liniştit şi tăcut. Te aşteaptă cu răbdare şi încredere...vor fi şi alţi paşi.

marți, 22 iulie 2014

Pisica

Pisica...
Spune ce doreşti despre ea, dacă niciodata nu ai avut privilegiul de a avea una. Sau spune adevărul despre această fiinţă, dacă te-ai intersectat vreodata cu traiectoria existenţei ei. Este înşelătoare şi parşivă? Nu. Departe de ea aşa ceva. Nu ştie ce înseamnă aceste lucruri importante pentru tine.Este iubitoare şi calină? Din nou, nu. Este, pur şi simplu.
Toate la un loc, la fel ca tine.
Din acest motiv,  nu îţi place sau o ocoleşti, sau şi mai rău, o huleşti.
Ce ştii tu despre această viaţă care te priveşte cu ochi deplini? Ce altceva decât prejudecăţi de şotron transmise prin învăţături relaxante şi autosuficiente? Priveşte în tine, înţelege şi acceptă.... eşti o particulă sau o parte extrem de importantă din tot ceea ce înseamnă continuitate, înţelepciune şi graţie în faţa vremurilor dificile, nestructurate şi nescrise.

Fii relaxat şi flexibil, blând şi elastic, ferm şi de neclintit în virtutea propriului Sine.
Drumul e deschis, paşii şi tălpile tale îl compun din nou, pentru tine nou, pentru noi....bine ai venit, continuă!

vineri, 21 martie 2014

Îmi plac chipurile



Îmi plac chipurile... întâlnirea cu ele este unul dintre aspectele privilegiate ale traducerii profesiei în viaţă ori invers. Povestea nerostită a vieţii se citeşte în trăsăturile conturate de-a lungul experienţelor trăite.

duminică, 8 septembrie 2013

Scenariul de viată



  Afirmaţia potrivit căreia vieţile noastre se desfăşoară în conformitate cu un plan nu este una surprinzătoare. Într-o măsură mai mare sau mai mică, acceptată sau contrazisă, această idee a avut parte de susţinere de-a lungul secolelor de căutare a cunoaşterii destinului uman, din diferite domenii: filosofic, religios, psihologic, spiritual, biologic, social. Din fiecare domeniu au fost extrase mijloacele specifice pentru a argumenta existenţa unui plan de viaţă, între graniţele căruia fiinţa umană tipică îşi desfăşoară existenţa, limitată de caracteristicile planului individual şi colectiv, dar în acelaşi timp capabilă de lărgirea şi chiar desfiinţarea acestor limite.